Începând cu data de 2 iunie, în județul Gorj a început a patra ediție a campaniei „România reciclează”, acțiune organizată de către Asociația „Environ”, împreună cu Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean. Prin această campanie se urmărește colectarea electrocasnicelor vechi (DEEE-uri), din poartă în poartă. Față de anii trecuți, în acest an participă 62 de unități administrativ teritoriale, Gorjul devenind astfel printre primele județe din România care reușește o asemenea mobilizare.

 Campania „România reciclează” se va desfășura timp de două luni de zile, iar cei care doresc să obțină mai multe informații despre modul în care trebuie să procedeze pentru a scăpa de electrocasnice, sau pentru a se înscrie în cadrul acestei acțiuni, organizatorii au pus la dispoziția persoanelor interesate următoarele date de contact:

– 031/827.0000, între orele 8.00- 16.00, Asociația Environ;

– 0253.216.132, între orele 8.00-16.00, Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj;

– email: sjgdasgorj@yahoo.com.

Pentru cei care vor participa la această campanie vor fi acordate tichete valorice, în valoare de 10 lei/tichet, numărul acestora calculându-se în funcție de obiectul la care oamenii renunță. Aceste tichete vor putea fi folosite în magazinele alimentare, benzinării,  dar chiar și în magazinele ce pun spre vânzare electrocasnice.

„Prin numărul mare de localități care și-au exprimat dorința să participe activ, campania de colectare DEE-uri din județul Gorj devine cea mai amplă campanie de acest gen organizată în țară până în prezent. Trebuie să subliniez faptul că nu trebuie să confundăm această campanie cu programul « Rabla electrocasnicelor», sunt două acțiuni separate. În același timp, impactul pozitiv rezultat în urma ediției de anul trecut, când au fost reciclate peste 110 de tone electrocasnice vechi, a făcut ca, pentru acest an să ne propunem colectarea a minimum 200 de tone DEE la nivelul județului Gorj”, a declarat Luis Popa, directorul SJGDAS Gorj.

Localitățile ce s-au înscris în această campanie sunt: Municipiul Târgu Jiu, Municipiul Motru, orașele Bumbești Jiu, Rovinari, Țicleni, Târgu Cărbunești, Tismana și Turceni, precum și comunele Alimpești, Albeni, Aninoasa, Arcani, Baia de Fier, Bălănești, Bălești, Bărbătești, Bengești – Ciocadia, Berlești, Bâlteni, Bolboși, Brănești, Bumbești-Pițic, Bustuchin, Căpreni, Cătunele, Câlnic, Ciuperceni, Crasna, Crușeț, Dănciulești, Dănești, Drăguțești, Fărcășești, Glogova, Godinești, Hurezani, Jupânești, Lelești, Licurici, Logrești, Mătăsari, Mușetești, Negomir, Padeș, Peștișani, Polovragi, Prigori, Roșia de Amaradia, Runcu, Săcelu, Samarinești, Săulești, Schela, Scoarța, Stănești, Stejari, Stoina, Telești, Turburea, Turcinești, Vladimir.

Graficul de colectare pe localități este conceput pe etape, acestea urmând să fie  reactualizate   din două în două săptămâni, până la finalizarea numărului de localități înscrise în campanie.